Prezența rozătoarelor la bord reprezintă un pericol pentru avioane, deoarece aceste animale pot roade cablajele electrice, esențiale pentru funcționarea aparatului de zbor.
„Credeți sau nu. O doamnă de lângă mine a deschis mâncarea și un șoarece a sărit afară”, a povestit unul dintre călători, Jarle Borrestad, pe pagina sa de Facebook. Se pare că incidentul nu a produs agitație printre pasageri, aceștia fiind relaxați, în ciuda „intrusului” din avion.
Mesajul lui Jarle Borrestad a fost însoțit de o fotografie în care apare zâmbind lângă alte două femei, care afișau aceea stare de relaxare.
Borrestad a declarat pentru BBC că rozătoarea și-a făcut apariția „din cutia cu mâncare pe care o deschidea femeia de lângă el în avion”. „Oamenii nu au fost deloc stresați”, a menționat Jarle.
Care a recurs însă la un gest extrem. Și-a tras șosetele peste pantaloni, pentru ca rozătoarea să nu urce pe picioare, pe sub haine.
Un purtător de cuvânt al SAS, Oystein Schmidt, a declarat că „în conformitate cu procedurile noastre, a avut loc o schimbare a aeronavei”, iar pasagerii au fost transportați la Malaga cu un alt zbor. „Acest lucru se întâmplă extrem de rar”, a spus reprezentantul firmei despre incident.
„Avem proceduri stabilite pentru astfel de situații, care includ și o revizuire cu furnizorii noștri pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Conform protocolului și procedurilor, avionul a trebuit să aterizeze forțat și să rămână la sol pentru un proces de „inspecție și fumigare”. Pasagerii au fost transportați la bordul unei alte aeronave.
„În aceste cazuri, avem proceduri foarte clare de urmat, inclusiv o inspecție completă a aeronavei și a proceselor tuturor furnizorilor noștri pentru a vedea ce trebuie îmbunătățit sau schimbat pentru a evita astfel de scenarii pe viitor”, a încheiat purtătorul de cuvânt.
letima • 23.09.2024, 22:18
Groaznic! Ce fel de oameni raman nestresati cand un șoarece sare din mancare in avion?!