UPDATE 16.25: O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a decolat către Afganistan pentru a-i evacua pe cei 27 de români aflați în continuare în această țară, anunță Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat.
„La bordul aeronavei se află, pentru protecție, o echipă a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României”, anunță instituția.
Totodată, potrivit MApN, „un avion C-27 J Spartan este pregătit să decoleze pentru repatrierea cetățenilor români evacuați din Afganistan în alte locații cu aeronave ale NATO”.
”Ca urmare a demersurilor pe care le-am făcut pe canale diplomatice, am reușit să facilităm, mai întâi, evacuarea a 11 cetățeni români, apoi 16 români, în cursul nopții de ieri. Rămân 27 de cetățeni români care se află atât în Aeroportul internațional din Kabul, cât și în alte locații. (…) Acest zbor este pregătit pentru a se deplasa în Afganistan”, a declarat Bogdan Aurescu, precizând că noaptea trecută, autoritățile române au obținut autorizația de survol pentru 12 state, iar marți a fost primită și ultima autorizație pentru un segment al acestui traseu.
Avionul poate să decoleze spre Afganistan. În aproximativ două ore, cel târziu, acest avion va putea să decoleze, conform celor transmise de colegii de la MapN.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu:
Șeful diplomației române a mai declarat că sunt luate în calcul și alte modalități de evacuare a românilor care se mai află în Afganistan.
”Am examinat posibilitatea oferită de un zbor NATO care a plecat deja de la baza militară din Ungaria către Kabul și, în ipoteza în care va fi posibil, vom evacua cetățeni români și cu acest zbor. O parte dintre acești cetățeni se află în afara Aerportului internațional din Kabul și încercăm să facilităm tranzitul acestora prin oraș în așa fel încât să ajungă în siguranță în Aeroport”, a mai spus ministrul.
Bogdan Aurescu a precizat și că ”până în momentul de față niciunul dintre acești cetățeni români nu a semnalat faptul că s-ar afla într-o stare care să-i pună în pericol viața sau sănătatea”.
Totodată, șeful MAE a făcut apel la românii care sunt în Afganistan, dar nu și-au semnalat încă prezența acolo, să comunice datele lor de identificare către Ambasada României din Pakistan, cea care asigură reprezentarea intereselor țării noastre în Afganistan.
Câți români au fost evacuați până acum din Afganistan
Într-o declarație pentru Libertatea, Irina Stoica, director adjunct în cadrul MAE a explicat că cei 11 cetățeni români au fost evacuați cu diverse zboruri în data de 16 august, în timpul zilei, iar ceilalți 16 au fost evacuați în noaptea dinspre 16 spre 17 august. În prezent, ”ar fi 27 rămași care doresc să fie evacuați”.
În legătură cu faptul că luni, datele oficiale indicau că 35 de români se află în Afganistan, reprezentanta MAE a precizat că întrucât ”oamenii au fost încurajați să își anunțe prezența și să-și dea coordonatele ca să poată fie evacuați, de atunci s-au mai înscris pe listă. Lista se completează, ceea ce e foarte bine”.
Unii dintre românii de pe aeroportul din Kabul au fost evacuați luni noapte cu ajutorul unor avioane britanice și americane.
”Eu am ajuns în Dubai cu un avion britanic, alți români au ajuns în alte locuri”, a declarat pentru Libertatea, din capitala Emiratelor Arabe Unite, Daniela Onofrei, unul dintre cei peste 30 de români care erau pe aeroportul din Kabul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro