La bordul avionului se aflau opt persoane. Niciuna dintre ele nu a supraviețuit prăbușirii. Presa elenă scrie că pilotul a cerut o aterizare de urgență din cauza unei probleme cu motorul și i s-a dat posibilitatea de a alege să aterizeze pe aeroportul din Salonic sau pe cel din Kavala, iar el l-a ales pe al doilea, pentru că era mai aproape.

Comunicarea cu avionul s-a oprit aproape imediat după aceea, iar aparatul de zbor s-a prăbușit la aproximativ 40 de kilometri vest de aeroport.

Avionul transporta 12 tone de materiale periculoase, majoritatea explozibili, au declarat oficiali locali pentru postul public grec ERT, precizând că nu au informații specifice despre marfă. Experții au explicat pentru publicația elernă ERT News că încărcătura periculoasă poate fi atât armament, dar și „alte materiale care pot provoca explozii, precum baterii”.

De teama fumului toxic, autoritățile au interzis apropierea de epava avionului, inclusiv pompierilor. Zona a fost izolată, iar militarii se vor întoarce la fața locului cu forțe speciale și pirotehniști la primele ore ale dimineții.

De asemenea, locuitorii din apropiere au fost sfătuiți să țină ferestrele închise și să oprească aerul condiționat.

Martorii au povestit că au văzut cum avionul a izbucnit în flăcări în timp ce se apropia de sol, iar după prăbușire, exploziile au continuat timp de două ore.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News