Aeronava a lovit o clădire mică și un turn de comunicații în timp ce derapa pe asfaltul pistei de aterizare, înainte de a izbucni flăcările.

„Echipele de pompieri au controlat focul și atenuează scurgerile de combustibil”, a scris departamentul pe Twitter.

Aeroportul Internațional din Miami a declarat că trenul de aterizare frontal al aeronavei s-a rupt, acesta fiind, la prima vedere, motivul incendiului.

„Am crezut că voi muri. Era un bărbat în vârstă lângă mine și l-am luat în brațe. A fost oribil”, a povestit Paola Garcia pentru CBS Miami.

Imaginile filmate pe pistă au arătat că botul avionului s-a făcut bucăți și că aripa stângă a aeronavei era în flăcări.

Bucăți metalice din turnul de comunicații pot fi văzute înfășurate în jurul aripii care arde, iar pasagerii țipă în timp ce se îndepărtează alergând de lângă avion.

Aeronava făcea parte din flota RED Air și sosise la Miami din Republica Dominicană. Aceasta avea deja o întârziere de 42 de minute după ce a decolat cu 36 de minute peste ora de plecare programată.

Din cauza incidentului, mai multe zboruri au avut întârzieri pe aeroportul din Miami.

 
 

Urmărește-ne pe Google News