UPDATE – ora 23.05: Martorii care au asistat la incident, localnici din Nehoiu, au povestit momentele de groază prin care au trecut și ce au găsit la locul prăbușirii.
„Eram prin pădure, după bureți. Am auzit un motor, a huit, s-a auzit o bubuială si mi-am dat seama că e ceva grav, un avion. Am sunat la 112, le am spus unde (locul în care a căzut avionul-n.r.) și apoi am venit cu ei aici”, a spus Gheorghe Tisău.
„Am auzit zgomot puternic, am sunat la 112. Când am ajuns acolo am gasit avionul. Nu mai erau în viață cei doi, aveau centurile pe ei. Unul avea capul zdrobit, altul gura cascată”, a afirmat Nicolae Popa.
„Am auzit un suflu puternic cand am venit de la iarba, am urcat pe cal si m am dus pana acolo. Cand am ajuns erau jandarmii, era avionul picat, doua victime . Au gasit domnii polutisti un rucsac cu scule cosmetice bani acte. O aripa a zburat la 100 metri , alta la fel. Erau 2 oameni morti, unul are capup zdrobit, altul cu mainile…cum a picatm aveau centyrile prinse. Apoi ne au zis jandarmii sa coboram ca nu mai avem voie. Am auzit zgomotul in jur de 3.30 (15.30-n.r.)”, a declarat un alt localnic.
UPDATE – ora 19.20: Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre victime ar fi afaceristul clujean Mihai Covaciu, care era stabilit la Râșnov. În vârstă de 45 de ani, acesta pilota avionul în momentul prăbușirii.
Celălalt ar fi Liviu Bucăţică, în vârstă de 50 de ani, tot din Râșnov, dar originar din Constanța. Acesta era fratele Corinei Martin, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
UPDATE – ora 17.25: Primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea, anunță că au fost găsite documente asupra celor două victime rezultate în urma prăbușirii avionului de mici dimensiuni, documente din care reiese că ar fi din Cluj-Napoca.
De asemenea, surse de presă susţin că aparatul ar aparține unui om de afaceri iar la faţa locului s-ar fi găsit un rucsac care conţinea documente de identitate ale unui cetăţean din judeţul Cluj.
Informația nu este confirmată încă de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, care asigură comunicarea pe acest caz.
Totodată, există informații, neconfirmate până la acest moment, că aparatul de zbor nu ar fi fost omologat să efectueze zboruri în spațiul aerian românesc. Alte voci susțin că același avion ar mai fi fost implicat într-un incident în anul 2016, în judetul Arges.
Către locul în care s-a prăbușit avionul au pornit echipaje de pompieri, jandarmi, polițiști și un procuror criminalist. Zona este greu accesibilă. Se merge până la un punct cu mașina după care drumul trebuie continuat la pas.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cosma, a mai precizat că nu era aprobat niciun survol în zonă, din informațiile de la autoritățile aeronautice. El a mai spus că în zonă a plouat continuu, vremea fiind extrem de nefavorabilă încă din cursul nopții, notează sursa citată. Avionul decolase din Brașov și avea ca destinație orașul Constanța.
Alerta a fost dat de un localnic din Nehoiu, care a sunat la 112 și a spus că a găsit bucăți dintr-un avion, într-o zonă greu accesibilă. Apelul a fost înregistrat în jurul orei 15.30.
„A zis că a văzut o aripă, aşa se pare, dintr-un avion, dar care nu este de mari dimensiuni. Nu a văzut vreo prăbuşire. Forţele de ordine au plecat în zona respectivă pentru efectuarea recunoaşterii şi pentru intervenţie în cazul în care este nevoie”, au declarat surse din ISU Buzău, pentru Mediafax.
Imediat după apel, mai multe ambulanțe și echipaje de la nivelul tuturor unităților Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Jandarmerie – au pornit către locul indicat de bărbat.
FOTO principal: Captură video – Observator TV
Citește și:
VIDEO | Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă în Florida. Un om a murit
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în orașul Mumbai. 5 oameni au murit
Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Brazilia. Pilotul a murit, șase oameni au supraviețuit
VIDEO / Un avion de mici dimensiuni a luat foc și s-a prăbușit peste o casă din Mexic
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro