„O să facem o investigație. Deja a început, colegii mei sunt în drum spre Cisnădie. Procesul durează pentru că nu depinde doar de noi. Durează și în funcție de evenimente. Pentru aeronavele care n-au înregistratoare, de regulă, durează un pic mai mult pentru că trebuie expertizate anumite componente ca să identificăm cauza. Pentru aeronavele mai mari, care au înregistratoare, durează mai puțin deoarece după ce descărcăm datele vedem unde a fost eroarea”, a declarat Nicolae Stoica, directorul CIAS, citat de Agerpres.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Cisnădie, în judeţul Sibiu, toate cele patru persoane aflate la bord fiind rănite.
Un avion de agrement s-a prăbușit, în urmă cu scurt timp, în zona căii ferate dintre Cisnădie și Șelimbăr, în județul Sibiu. În aparatul de zbor erau patru persoane: pilotul, copilotul și doi pasageri.
Din primele informații se pare că avionul a ratat decolarea de pe Aerodromul Măgura, în apropierea căruia, zilele acestea, se desfășoara un festival.
Pasagerii au fost duși imediat la spital pentru îngrijiri medicale, pilotul a fost transportat și el la spital, iar la fața locului a mai rămas copilotul care nu are răni grave.
Aeronava era de tip Sokat TB9 și în urma impactului cu solul a fost distrusă în întregime.
Foto: Elena Buciu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro