Acesta avea 56 de ani, era din din Key West, Florida, și se numea William Gordon. Trupul neînsuflețit al pilotului a fost recuperat abia după trei ore de căutări. Incidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei locale 19.30, potrivit poliției din New York, în apropiere de podul George Washington.
Avionul de epocă, un P-47 Thunderbolt, urma să participe la un show aviatic în Long Island în acest weekend, pentru Săptămâna Flotei, o celebrare a membrilor a navigatorilor militari, iar înainte de prăbușire efectuase încă două zboruri. Decolase, împreună cu alte două aeronave, de pe aeroportul Republic din Farmingdale, New York, pentru a participa la o ședință foto pentru promovarea evenimentului. Celelalte două avioane s-au întors cu bine pe aeroport.
Potrivit The Guardian, unii martori din zonă au spus că au văzut cum avionul a făcut cale întoarsă faţă de direcţia iniţială, lăsând fum în urmă, dar au crezut că acesta face acrobaţii.
„Clar, avem de-a face cu o tragedie. S-a prăbușit”, a declarat pentru Times purtătorul de cuvânt al muzeului The American Airpower.