Un avion al companiei aeriene spaniole Air Europa, care venea din oraşul scoţian Glasgow, a ieşit de pe pistă, la aterizare, pe aeroportul Lanzarote, din Arhipelagul Canare.
Când a reuşit să se oprească, Boeingul 737 mai avea doar câţiva metri şi ajungea în Oceanul Atlantic. Nici unul dintre cei 80 de oameni aflaţi la bord nu a fost rănit. Pasagerii au povestit că aeronava a avut o viteză prea mare la aterizare, de aceea a depăşit pista, fiind la un pas să ajungă în apă.
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante