„Zborul 409 al Ethiopian Airlines s-a prăbuşit la circa 5 minute după decolare la 2.30 cu 83 de pasageri şi nouă membri ai echipajului”, a declarat un oficial al aeroportului din Beirut sub acoperirea anonimatului.
Potrivit ministrului libanez al transporturilor, Ghazi Aridi, zborul 409 al Ethiopian Airlines a pierdut contactul cu turnul de control şi s-a prăbuşit în mare la o distanţă de circa 20 de km sud de aeroport şi la circa 5 km de coastele libaneze.
Un responsabil al aeroportului indicase într-o primă etapă că la bordul avionului de aflau 92 de persoane, însă potrivit ministrului libanez al transporturilor la bordul avionului se aflau 90 de pasageri printre care şi Marla Sanchez Pietton, soţia ambasadorului Franţei în Liban.
Armata libaneză, Marina şi Forţa interimară a Naţiunilor Unite în Liban asistă echipele de salvare la locul catastrofei.