Prin acest tratat, avioane militare ale Rusiei și ale Statelor Unite, precum și ale altor țări pot efectua zboruri de observare deasupra unor situri militare din cele 34 de state semnatare. Astfel, un avion Tu-154 al forțelor aeriene militare ruse a survolat la o altitudine de aproximativ 1.100 metri centrul Washingtonului și baza aeriană Andrews din Maryland, potrivit site-ului Flightradar24. Avionul rus a fost autorizat să intre în P-56, spațiul aerian cu grad ridicat de securizare din jurul Casei Albe.
Avionul rus a avea în plan și un survol al aeroportului din Bedminster, statul New Jersey, unde președintele Donald Trump se află în vacanță, potrivit celor doi responsabili familiarizați cu zborul aprobat de guvernul SUA.
O sursă din cadrul forțelor de ordine americane a declarat pentru CNN că avionul rus a survolat de asemenea Camp David, reședința prezidențială din munții Catoctin, Trump National Golf Course din statul Virginia și Mount Weather, unde se află unul dintre buncărele secrete al guvernului SUA.
În virtutea Tratatului „Cer deschis”, intrat în vigoare din 2002, au fost efectuate peste 1.200 de zboruri de inspecție aeriană, ceea ce contribuie la verificarea respectării acordurilor privind controlul armamentului, potrivit Agenției SUA pentru reducerea amenințărilor din domeniul apărării (DTRA).
Citește și: Lovitură pentru români! După majorarea accizei la carburanți vor crește prețurile produselor din magazine
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!