„Vă vine să credeți? O doamnă de lângă mine și-a deschis caserola cu mâncare și un șoarece a sărit afară”, a scris, pe Facebook, Jarle Borrestad, un pasager al zborului SK 4683.

„Nu a fost nicio panică, dar, personal, mi-am tras șosetele peste pantaloni”, a declarat Børrestad.

Øystein Schmidt, purtător de cuvânt al SAS, cea mai importantă companie din țările nordice, cu sedii în Norvegia, Danemarca și Suedia, a declarat că „în conformitate cu procedurile noastre, a avut loc o schimbare a aeronavei”.

Pasagerii au fost duși de la Copenhaga la Málaga cu o altă aeronavă. Unde Børrestad și ceilalți pasageri au ajuns cu o întârziere de două ore și jumătate față de programul inițial.

„Am stabilit proceduri pentru astfel de situații, care includ și o revizuire a furnizorilor noștri pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla din nou”, a completat Schmidt.

Prezența rozătoarele la bord declanșează o alertă de siguranță, deoarece animalele pot mesteca prin cablurile electrice, factori-cheie pentru funcționarea unui avion.

De altfel, la scurt timp după ce șoarecele a ieșit din pachetul de alimente, undeva deasupra Germaniei, s-a transmis prin difuzoare că „este un risc pentru siguranță și că avionul a trebuit să se întoarcă și să aterizeze de urgență la Copenhaga”.

Urmărește-ne pe Google News