„În perioada 2016-2020, inculpata Răducanu Camelia Cecilia, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soţului său, avocat în cadrul Baroului Galaţi, dar şi a altor persoane […] ar fi pus în executare silită un număr de 28 de creanţe, cu încălcarea normelor imperative privind competenţa teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci, context în care a fost cauzat unităţilor bancare respective un prejudiciu total de 7.776.432 lei”, a transmis DNA.

Executorul judecătoresc este acuzat că a executat silit sume de bani nejustificate, bazându-se doar pe ce au spus creditorii sau cesionarii de creanțe, fără a calcula corect valoarea acestora. Astfel, sumele executate au fost de zeci sau sute de ori mai mari decât valoarea reală.

Anchetatorii au dat un exemplu. În 2017, o persoană a câștigat un proces împotriva unei bănci, care a fost obligată să-i returneze 4.187 lei. În 2019, Biroul Executorului Judecătoresc Răducanu Camelia Cecilia a solicitat executarea silită fără a menționa suma. Instanța a aprobat, iar creanța a fost cesionată unei alte persoane, care a cerut 175.000 lei, fiind creat un prejudiciu băncii respective de 183.635 lei.

Anchetatorii mai susțin că executorul judecătoresc a creat două dosare pentru același caz, a poprit conturi bancare de mai multe ori fără a returna sumele suplimentare și a încasat de patru ori aceeași datorie în contul de consignații. De asemenea, a executat debite care nu existau conform titlurilor executorii stabilite, susține DNA.

„O parte din aceste sume de bani erau retrase în numerar de complici din contul de consemnare al biroului executorului judecătoresc, pe baza recipiselor de consemnare, iar alte sume erau retrase de inculpată, fără o justificare anume”, au transmis procurorii.

Cei doi soţi au fost plasaţi sub control  judiciar, având o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României.

 
 

Urmărește-ne pe Google News