Prinţesa Diana „avea motive credibile şi absolut de înţeles” să se teamă că este spionată, pentru că reprezenta o ameninţare pentru familia regală şi pentru monarhia britanică, a declarat procurorul regal Michael Mansfield.
Michael Mansfield, care l-a reprezentat şi pe magnatul Mohamed Al Fayed în timpul anchetei ce a urmat morţii fiului său Dodi şi a prinţesei Diana, a declarat: „Am toate motivele să cred că acele decese au reprezentat rezultatul unei crime”.
„A existat o combinaţie de motive pentru a explica dorinţa unora de a-i vedea morţi pe prinţesa Diana şi pe Dodi, multe dintre aceste motive fiind repetate de multe ori de Mohamed Al Fayed”, a declarat acelaşi Michael Mansfield.