Tânăra (19 ani), din județul Olt, a murit în 16 mai. A fost confirmată cu virus gripal pandemic (AH1N1), avea condiții medicale preexistente și nu era vaccinată antigripal.
Al doilea deces, un băiat (13 ani) din județul Harghita, la care a fost confirmat virus gripal tip A, nesubtipat, având condiții medicale preexistente și nevaccinat antigripal.
De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infectiilor respiratorii acute severe (SARI) au fost confirmate cu laboratorul 1.749 de cazuri de gripă și 129 de decese, față de 27 de decese în tot sezonul precedent.
Până la începutul lunii mai au fost vaccinate antigripal 1.016.048 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de Ministerul Sănătății.