„La data de 18 august 2024, ora 11:09, politiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U 112, de către o femeie din comuna Bogdănești, județul Vaslui, despre faptul că vecinul său, în vârstă de 15 ani, a fost găsit decedat (spânzurat) în curtea locuinței familiei acestuia”, se arată în comunicatul IPJ.
Oamenii legii au precizat că părinții nu au sesizat autoritățile privind dispariția copilului „crezând că este în vizită la un prieten sau la alte rude la care obișnuia să mai meargă”.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru expertiza medico-legală și se fac cercetări pentru ucidere din culpă.
În acest moment, anchetatorii nu pot preciza dacă este vorba de sinucidere sau de crimă.
Disclaimer: Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară sună la Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic contactează hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simți că sinuciderea este iminentă, apelează de urgență 112.