Japonezul Shogo Ando a început să studieze pentru
examen când avea 7 ani şi susţine că intenţionează să îşi utilizeze
cunoştinţele matematice pentru binele societăţii, arată The Japan Times.

Vreau să îmi folosesc cunoștințele de matematică și să contribui la binele societății prin cercetări cum ar fi cele împotriva încălzirii globale.

Shogo Ando:

Pe de altă parte, un băiat de 9 ani din Belgia este pe
cale să devină cel mai tânăr absolvent de universitate din lume, după ce va
finaliza studiile de licenţă în inginerie electrică la Universitatea de Tehnologie
din Eindhoven, Olanda.

Cel mai tânăr absolvent de universitate avea 10 ani

După ce a terminat liceul într-un an, Laurent Simons, care are un IQ de 145, a început cursurile universitare şi este hotărât finalizeze în doar nouă luni ciclul de licenţă, care în mod obişnuit durează trei ani.

Băiatul a declarat că îşi doreşte să cerceteze
domeniul organelor artificiale şi, la final, să dezvolte un corp complet
artificial în propriul laborator.

Până în prezent, cea mai tânără persoană care a
obţinut o diplomă universitară este americanul Michael Kearney, care a realizat
această performanţă în iunie 1994, la vârsta de 10 ani şi patru luni, potrivit
Cărţii Recordurilor Guinness.

 
 

Urmărește-ne pe Google News