Cassius Pickett a realizat rapid că incendiul le amenința viața lui și familiei lui, astfel că s-a dus prima oară la fratele lui, în vârstă de doar 13 luni, care stătea în pat, fix sub acoperișul care ardea, a notat Nine News.
L-a luat pe cel mic în ultimul moment, fiindcă imediat acoperișul s-a prăbușit peste pătuțul celui mic.
A spart un geam și a ieșit pe acolo cu frățiorul lui
Fiindcă era seară, orele 22.00, mama lui încuiase toate ușile. Astfel, puștiul de nouă ani a luat un ciocan de bucătărie și o oală și a spart un geam, scoțându-l pe fratele lui din casa care ardea.
Mama lui era la duș când se întâmplau toate acestea din pricina unui aparat de încălzit pus prea aproape de spălătoria casei. Focul s-a propagat imediat la rufele întinse acolo.
Puștiul a reușit să-și avertizeze și mama despre ce se întâmpla și i-a strigat să sară din baie pe geam, ceea ce femeia a făcut. Apoi, tot el a alergat într-un suflet la vecini și a strigat că le arde casa, iar aceștia au chemat pompierii.
Casa a ars în totalitate, dar mai multe organizații caritabile din Perth și-au unit forțele pentru a ajuta această familie și deja li s-a oferit un nou acoperiș deasupra capului.
„Orice contează, de la tacâmuri la lenjerie”
„Acum există un acoperiș deasupra capului lor, dar acum trebuie să mobilăm acea casă”, a spus Gerry Georgatos, unul dintre cei care au participat la reamenajarea locuinței familiei Pickett.
„Orice contează în acest moment, de la lenjerie la tacâmuri până la veselă, toate elementele esențiale de bază”
Gerry Georgatos:
Lisa Pickett a spus că nu credea că fiul ei în vârstă de doar nouă ani este capabil de ceea ce a făcut. „E un erou, nu credeam că un puști de doar nouă ani poate gândi atât de calculat”, a spus Lisa Pickett.