Incendiul a avut loc în seara de 8 decembrie, după ce familia Davidson, din
New Tazewell, Tennessee, și-a dus la culcare copiii. Erin, în vârstă de doi ani, a rămas blocată în camera ei.

În timp ce
cuplul Davidson a reușit să îi scoată din flăcări pe fiul lor de doi ani,
Elijah și pe Eli, care era în plasament la ei de aproape un an, dormitorul lui
Erin a fost înconjurat de flăcări.

„Fumul și focul erau atât de groase, încât nu puteam ajunge la ea. Am ieșit afară să ajungem la ea de la fereastră, dar nu era nimic pe care să stau eu ca să ajung acolo. Așa că l-am ridicat pe Eli, care a trecut prin fereastră și a putut să o ia din pătuțul ei”, a declarat tatăl copiilor, Chris Davidson.

„Nu am putea fi mai mândri de Eli. A făcut ceva ce un bărbat adult nu ar face”, a mai spus Davidson.

Am crezut că nu o pot face, dar apoi am spus: „Am luat-o, tată! M-am speriat, dar nu voiam ca sora mea să moară”

Eli:

Familia Davidson a crescut 34 de copii, printre care Eli, și a adoptat alți doi – Erin și Elijah. Atât Nicole, cât și Chris Davidson sunt și foști pompieri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News