Alarmată de faptul că nu mai primise nici o veste de la familie, sora mamei a mers la locuința de lângă Elche. Atunci a aflat de tragedie chiar de la nepotul ei.
În vârstă de 15 ani, băiatul i-a povesti mătușii că „și-a ucis tatăl, mama și fratele de 10 ani”, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției locale.
Alertaţi, poliţiştii au găsit trei cadavre întinse în casă. Ei au arestat „un minor de 15 ani”, care stătea de trei zile singur în casă cu cadavrele.
Băiatul suspect de triplă crimă a mărturisit ulterior că „s-a certat cu mama lui în legătură cu notele de la şcoală” şi apoi a folosit puşca de vânătoare a tatălui său pentru a o ucide.
După ce a tras în mama sa, băiatul și-a împuşcat fratele său de 10 ani şi în cele din urmă pe tatăl său. Apoi a rămas în casă alături de victimele sale timp de trei zile, până în momentul în care mătușa sa a descoperit tragedia.
Băiatul a fost arestat. Potrivit purtătorului de cuvânt, familia era din zonă, dar nu era cunoscută de poliţie.
FOTO: EPA