Persoana care a sunat la 112 a precizat că e posibil ca două persoane sa fie surprinse în interior. Pompierii vâlceni au reușit să intre în casa care ardea generalizat, în jurul orei 09.00, iar când au ajuns într-un dormitor, au găsit trupul carbonizat al unui copil.
„Din spusele apelantului, în casă este posibil să fie surprinse două persoane. La sosirea forţelor ISU focul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, echipajele de intervenţie acţionând cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului. Din nefericire, o victimă carbonizată a fost descoperită într-un dormitor al casei”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.
La locul evenimentului au intervenit de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SAJ.
Incendiul a fost între timp lichidat şi este căutat trupul celei de-a doua posibile victime. Cauza incendiului nu a fost stabilită, deocamdată, precizează reprezentanţii ISU Vâlcea