Accidentul a avut loc joi, 29 iunie, la ora 16.15, ora Suediei, în largul Mării Baltice, la aproximativ 70 de kilometri sud de Öland.
Căpitanul navei a alertat Centrul Suedez de Salvare Maritimă și Aeriană. Alarma a fost dată la 16.19.
Potrivit lui Emil Gustafsson, adjunct la serviciul de operațiuni de salvare pe mare la Administrația Maritimă Norvegiană, băiețelul a căzut peste bord, iar mama, 36 de ani, a sărit după el.
La ora 17.30 se aflau la fața locului mai multe nave și elicoptere de salvare din Suedia, Danemarca, Germania și Polonia.
De asemenea, mai multe ambarcațiuni și elicoptere NATO, care participau la un exercițiu militar, au ajutat la căutare.
După aproximativ o oră, s-a anunțat că mama și copilul au fost găsiți în apă.
Femeia a fost ridicată de un elicopter NATO, în timp ce copilul a fost preluat de barca de salvare a navei companiei Stena Line.
Potrivit informațiilor de la Administrația Maritimă Suedeză, niciunul dintre ei nu era conștient când au fost salvați, însă aveau semne vitale. Au fost duși la spitalul din Karlskrona.
Vineri, 30 iunie, purtătorul de cuvânt al poliției poloneze a anunțat decesul lor. Serviciile suedeze vor efectua o anchetă pentru a stabili circumstanțele acestui eveniment tragic.
Feribotul era înregistrat de autoritățile daneze, așa că activitățile vor necesita o cooperare la nivel internațional.
Procuratura raională din Gdańsk a decis, de asemenea, o anchetă în legătură cu accidentul care a avut loc joi în apele teritoriale ale Suediei.
Foto: Profimedia