În luna iunie a anului 2017, copilul a fost diagnosticat cu aceasta boală pentru a patra oară, după ce o serie de suplimente și tratamente neconvenționale nu au reușit să-i îmbunățească starea.
Julian (foto Aneta Katarzyna Malankowska)
Julian nu a mai primit tratament pentru că medicii au afirmat că au epuizat toate opțiunile medicale. Mama băiatului, Aneta, a spus că familia a fost ruptă de durere după ce medicii au anunțat că Julian nu va supraviețui până după Crăciun, potrivit thesun.co.uk.
La un moment dat, Julian i-a mărturisit mamei sale că vrea să moară din cauza faptului că se săturase să fie în spital o perioadă de timp atât de îndelungată.
O schimbare neașteptată avea însă să schimbe tot: dintr-o dată rezultatele de sânge a lui Julian au început să se îmbunătățească. Medicii au descoperit că boala s-a transformat în leucemie mieloidă acută (AML), o formă tratabilă a cancerului.
Julian a reușit să depășească toate șansele (foto Aneta Katarzyna Malankowska)
„Nu ne-a venit să credem, fusesem anunțați de luni de zile să ne pregătim pentru ce este mai rău și că Julian o să moară. S-a luptat cu boala de când avea doi ani, a făcut transplant de măduvă, chimioterapie, am încercat tot ca el să fie mai bine și nimic nu mergea”, a declarat mama băiatului.
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Julian face acum o nouă serie de chimioterapie (foto Aneta Katarzyna Malankowska)
Julian este în prezent internat în Spitalul pentru copii Manchester și face chimioterapie. Dacă tratamentul va merge, acest lucru îi va da șansa să facă un transplant al măduvei osoase, procedură care l-ar ajuta să învingă boala.
REPORTAJ / Mihai Stoica a devenit tată în timp ce era într-o misiune militară în Polonia. “Mereu în sufletul meu a fost acolo un gol“
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua