Matei a fost operat pe 16 mai la Clinica Universitară Saint-Luc din Bruxelles iar medicii susțin că se reface repede și va putea să aibă o viață normală. Mama lui i-a donat o bucată de ficat pentru ca micuțul să supraviețuiască. Matei a fost diagnosticat cu atrezie biliară, o boală extrem de rară a ficatului, întâlnită la un nou-născut din 15.000. A fost diagnosticat tardiv iar singura lui şansă pentru a trăi a fost transplantul. Mama susține că a observat încă din prima lună a că băiatul avea pielea galbenă, dar medicul de familie i-a dat tratament spunându-i că se va vindeca.
Nu sunt complicații după operație
„Operaţia a fost una reuşită, acum ne recuperăm amândoi, eu sunt bine, au trecut şi durerile şi am fost externată. Matei mai stă în spital, de câteva zile are temperatură şi trebuie să se vadă de ce, dacă este vorba despre o infecţie sau nu. Doctorii sunt mulţumiţi că se recuperează foarte bine, chiar mai bine decât alţi copii şi ecografiile şi analizele de sânge sunt foarte bune. Nu sunt complicaţii, sperăm să nu mai fie nici de acum încolo“, a povestit Ramona Andronic, mama băieţelului, pentru ziaruldeiasi.ro.
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro
INFOGRAFIE | Unde sunt investiţi banii din Pilonul II de pensii: Primăria Capitalei, Ministerul Finanţelor, Romgaz şi Volkswagen, printre beneficiarii contribuţiilor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_15ed4e7229994683b9db0da07b846a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a84bc4e510fac41b15f61984574ed180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0e6138ae954408dee7cfc5ab9cb7b7cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9d70744d0422387accc66bd18b5b578b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5120fde85eb4ac34aa7032c96294d6e6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_99bd1553322eec4279507e4ac7566325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9fe6edf8d68981b3a6f4afb118585969.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a68a353b013255754649fcfa4e34d6c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3574d5ab55394b7554a9ec0bde911904.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6b1ce88bbae6899943a0ca31c637fc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a2b1458ce91ac7552dc8f72351fc0918.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_229361a068dacbc1da992a5064553fba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_adefb541317cd5d36aa18812b7d2aa25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b07f3e3a7b167e8ae47063f97bb272fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d166ed872032699d427b7a84abc97096.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02f5f40ca30d3ac76d4c81779a59b322.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_31ef901cbee20cabd234303a47cefcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_eaec9f60e48b1281241e2e33806e0f1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_a07291d6ebfac601363770e23646f53f.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.