Cuprins:
Cinci victime, printre care un băiețel de nouă ani
Concret, un băiat de nouă ani și patru femei cu vârste de 45, 52, 67 și 75 au pierit după ce Taleb A. a intrat cu mașina în viteză în mulțimea adunată la piața de Crăciun.
Reprezentantul guvernului federal al victimelor, Pascal Kober, se așteaptă ca sute de oameni să aibă a nevoie de ajutor, după atac.
„Cu cât vine ajutorul mai devreme, cu atât este mai mic riscul ca daunele să devină cronice.”, subliniază reprezentantul victimelor.
A fost „unul dintre cele mai mari atacuri pe care le-am avut până în prezent”, a declarat Kober.
„Este important ca nicio îngrijorare să nu treacă neobservată”, a adăugat acesta.
În prezent, victimele sunt tratate în 15 clinici din Germania.
Sute de oameni s-au adunat sâmbătă seara în fața Catedralei Magdeburg pentru a comemora victimele atacului.
Acuzat de tentativă de omor multiplu
Taleb A. este un medic specialist în psihiatrie, de 50 de ani, care locuia în Germania de aproape 20 de ani. Deocamdată, autoritățile nu au stabilit care a fost motivul atacului în care mai mult de 200 de persoane au fost rănite, iar cinci au murit.
Sâmbătă seară autorul atacului, cunoscut drept un critic al islamului, a fost dus în fața instanței, iar un judecător l-a trimis în arest.
„Parchetul responsabil din Magdeburg a solicitat un mandat de arestare pentru omor și tentativă de omor multiplu, care a fost emis de tribunalul Magdeburg. Judecătorul a dispus arestarea preventivă pentru cinci capete de acuzare, tentativă de omor multiplu și vătămare corporală gravă”, a transmis poliția.
Vineri seară, după oara 19:00, în Magdeburg, un BMW negru a intrat într-o mulțime de oameni la piața de Crăciun de pe Alter Markt. Cel puțin cinci persoane au murit, inclusiv un copil de nouă ani. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite, multe dintre ele grav.