Băiatul a fost transportat la Clinica de chirurgie plastică și reparatorie din Cluj-Napoca, unde a fost operat.
Medicii spun că rănile nu sunt grave, iar copilul nu va fi afectat din punct de vedere fizic.
„E vorba de o grupă mică, preșcolari, iar copiii au ieșit să-și ia ghiozdanele din niște dulăpioare care sunt amplasate pe holul grădiniței, iar unul dintre copii a intrat cumva, s-a urcat în dulăpioriul acesta, încercând să ajungă la ghiozdănelul pus de mama lui mai sus decât era cazul. Educatoarea intrase deja cu primii copii care au început să-și scoată mâncarea din ghiozdănele să mănânce și nu a observat că acest copil a rămas în urmă. Băiatul a tras cumva de dulap și a căzut peste el”, a declarat directoarea grădiniței, Domnica Homei, pentru timponline.ro.
Potrivit reprezentantei grădiniței, până acum nu a mai fost înregistrat niciun incident de acest fel, mai ales că dulapurile erau ancorate în pereți.
„Cred că s-a desprins un colț, probabil, când s-a făcut curățenie. Nu a prezentat un pericol până acum. Grădinița e construită abia acum 7 ani. Dulăpioarele sunt acolo de când s-a dat drumul grădiniței, nu au prezentat niciun pericol, dar a fost agățat ghjiozdanul copilului mai sus decât putea el ajunge”, a mai afirmat directoarea.
Educatoarea susține că le-ar fi spus părinților să nu le așeze ghiozdanele acolo unde ei nu ajung.
„Mama, dimineața – a și recunoscut după aceea – l-a agățat mai sus. El neajungând probabil că s-a cățărat într-un fel sau altul să și-l ia”
Directoarea grădiniței din comuna bistrițeană Telciu, Domnica Homei:
FOTO cu titlu ilustrativ (timponline.ro)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro