Femeia îi dăduse copilului permisiunea de a juca jocul online cu pricina, dar şi acces la un voucher cu o sumă mică de credit de cheltuit. Mama a uitat însă că, din păcate, cardul său de credit era ataşat contului cu care se loga în aplicaţii.

Astfel că băieţelul a continuat să joace jocul în secret și să facă diverse achiziții pentru aplicație, se indică în declaraţia centrului de consiliere a consumatorilor din landul din Saxonia Inferioară, dată publicităţii pentru a marca marţi Ziua internetului mai sigur.

Potrivit lui Kathrin Koerber, expert juridic în cadrul centrului pentru consilierea consumatorilor, legislaţia germană permite copiilor să facă achiziţii fără permisiunea părinţilor în limitele banilor de buzunar – astfel încât, în astfel de cazuri, merită contestată factura venită mamei.

În urma unei scrisori trimise companiei, aceasta din urmă a renunţat la cea mare parte a facturii venite pe numele mamei, respectiv la 2.654,31 de euro, a adăugat Koerber.

În timpul lockdown-ului, de cele mai multe ori, părinţii le-au lăsat copiilor smartphone-urile lor pentru a-i ţine ocupaţi, însă expertul juridic a avertizat încă o dată părinţii să îşi verifice setările înainte de a face acest lucru.

Ziua internetului mai sigur, marcată marţi, este un eveniment anual destinat creşterii gradului de conştientizare cu privire la aspecte precum hărţuirea cibernetică, reţelele de socializare şi identitatea digitală.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News