Un baietel de noua ani si o tanara de 25, ambii victime ale unor accidente rutiere, aflati in moarte clinica, au salvat sapte vieti. Familiile celor doi au fost de acord sa le doneze organele.
Tiberiu Campan, din Dej, suferise, duminica trecuta, un accident de circulatie. El a fost lovit de un Renault in timp ce se juca in fata blocului. S-a ales cu un traumatism cranian sever si intrase in moarte clinica. ‘Copilul a fost internat la Institutul de Transplant Renal din Cluj. A stat in coma o saptamana, ne-a declarat prof. dr. Mihai Lucan, medicul care a realizat transplanturile renale.
Doi tineri au primit rinichii
Doi tineri, de 24 si 14 ani, au primit rinichii baietelului. ‘Ambii erau pe dializa, pentru ca aveau insuficienta renala cronica. Baiatul de 14 ani are inaltimea unui copil de sase ani. In urma acestui transplant, sansele lui de normalizare sunt foarte mari, afirma prof. Lucan. Ficatul baietelului a fost dus la Bucuresti si transplantat unui barbat de 50 de ani.
De la tanara de 25 de ani au fost prelevate ficatul, pancreasul si rinichii.
Tot in noaptea de duminica spre luni, la Fundeni, a fost realizat, in premiera, primul transplant de rinichi si pancreas. Beneficiara transplantului e o constanteanca, de 29 de ani, de profesie medic. Ficatul a fost donat unui tanar de 19 ani, iar rinichii au salvat o alta viata.