Un cetățean din Baia Mare, județul Maramureș, s-a trezit cu pubela de gunoi furată din propria curte. El a decis să ofere recompensă de 500 de lei, mai mare decât prejudiciul, pentru cel care îl identifică pe hoț, notează portalul local Baiamare24.
Gestul proprietarului este, mai degrabă, unul civic, pentru a descuraja astfel de fapte. De altfel, băimăreanul a transmis și un mesaj, preluat de presa locală.
„Vasile Lucaciu, nr. 130. Miercuri seara, ora 22.58. Am ajuns să ne fure și pubela. Cu gunoi cu tot. Cei care pot să îmi dea informații despre acest hoț, ofer 500 de lei recompensă. Culmea e că ziua Poliția Locală trece din 10 în 10 minute pe stradă. Noaptea, nici urmă de ei, dorm duși probabil”, a transmis păgubitul.
Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere.