Pe lângă condamnarea la moarte, instanța a decis și „privarea de drepturi politice pe viață și confiscarea tuturor bunurilor personale”, a anunțat presa chineză de stat.
„Valoarea mitei luată de Bai Tianhui a fost extrem de mare, circumstanțele infracțiunii au fost extrem de grave, impactul social a fost devastator și a cauzat prejudicii grave intereselor țării și ale oamenilor”, a menționat instanța.
Bai Tianhui a fost condamnat pentru că a acceptat mită în valoare totală de peste 1,1 miliarde de yuani, adică 140 de milioane de euro.
De asemenea, el este acuzat și de folosirea funcțiilor deținute pentru a oferi favoruri care au vizat câștigarea unor proiecte și finanțări.
În 2021, fostul său șef a primit aceeași sentință
Presa chineză nu a precizat cum a pledat bancherul ori dacă acesta va contesta sentința. Bai este al doilea oficial din Huarong care a fost condamnat la moarte pentru corupție.
În ianuarie 2021, fostul președinte al companiei și fostul șef al lui Bai, Lai Xiaomin, a primit aceeași sentință. Lai Xiaomin a fost executat la câteva zile după decizia dată de instanță.
În acest an, cel mai important organ de supraveghere a corupției din China, Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinei, a inițiat o represiune majoră asupra sectorului financiar, ca urmare a directivei președintelui Xi Jinping de a consolida puterea financiară a țării.
Condamnarea lui Bai Tianhui a venit la doar câteva zile după ce Cao Guangjing, un fost oficial de rang înalt, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că a acceptat o mită în valoare de peste 23,3 milioane de dolari.
Ancheta a stabilit că acesta și-a folosit pozițiile deținute în China Three Gorges Corporation și în guvernul din Hubei pentru a lua mită în schimbul unor favoruri privind contractele de achiziție.
FOTO: Profimedia