UPDATE ora 18:45. Anchetatorii au stabilit că hoții care au aruncat în aer bancomatul au sustras suma de 350.000 RON (lei și valută). Prejudiciul total urmează să fie stabilit după ce unitatea bancară va evalua toate pagubele suferite.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Poliţiştii Secţiei 13 au fost sesizaţi, în această dimineaţă, că dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus. S-a demarat ancheta şi urmează a se stabili, împreună cu reprezentanţii băncii care este prejudiciul.

„În această dimineaţă, în jurul orei 04.20, prin apel 112, Sectia 13 Poliţie a fost sesizată despre faptul ca dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus”, a transmis, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au luat primele măsuri, au asigurat zona, fiind declanşată şi cercetarea locului. Urmează ca, împreună cu reprezentanţii unităţii bancare, să fie stabilit prejudiciul.

„Sunt efectuate Investigaţii şi urmează a fi analizate imaginile  surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat”, au mai transmis poliţiştii.

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Recomandări

explozie bancomat Pallady (6)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Citește și:

FOTO&VIDEO | Silviu Lung a abandonat familia Nițu, după ce a fost condamnat pentru că a omorât un om într-un accident rutier, în 2014: „Dacă ai bani și ai numele lui, se poate orice! Noi suntem niște nimeni”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Militarii ucraineni dezertează în masă. Cele două mari probleme care îi determină să fugă din calea forțelor lui Putin
Știrileprotv.ro
Militarii ucraineni dezertează în masă. Cele două mari probleme care îi determină să fugă din calea forțelor lui Putin
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro

Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Planta care poate umple de bani. Este cunoscută ca “aurul roșu”, are o mulțime de întrebuințări și se spune că și Cleopatra o folosea ca să-ți mențină frumusețea
FANATIK.RO

Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Ce să pui alături de varză în borcane ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul neașteptat care o transformă într-un deliciu pe care-l vei savura la iarnă

Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Detalii tulburătoare din dubla crimă din Constanța: Șacalul a stat în casă cu cadavrul Denisei timp de două zile sub ochii celor patru copii
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare din dubla crimă din Constanța: Șacalul a stat în casă cu cadavrul Denisei timp de două zile sub ochii celor patru copii
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI