În august 2019, Gravity Diagnostics, un laborator medical, nu a ţinut cont de rugămintea lui Kevin Berling, care suferă de anxietate, de a nu-i celebra ziua de naştere.

Potrivit avocatului său, el a cerut special conducerii companiei să nu aibă parte de o petrecere, „dar persoana responsabilă cu petrecerile aniversare, cu care el a vorbit în mod direct, a uitat de cererea sa”. Astfel, compania l-a celebrat pe Berling, iar acesta a suferit un atac de panică.

După petrecerea-surpriză, Berling s-a întors în mașina sa, a încercat să-și revină, efectuând tehnici de respiraţie specific, și i-a scris un mesaj managerului său în care şi-a exprimat nemulţumirea pentru că cererea sa a fost ignorată.

Ziua următoare, potrivit documentelor depuse în instanţă de Berling, a fost „luat la întrebări şi criticat” pentru reacţie.

„L-au acuzat că i-a împiedicat pe ceilalţi colegi să se distreze”, a mai spus avocatul său. Potrivit plângerii depuse în instanţă, „această confruntare a declanşat un alt atac de panică”.

În timpul atacului de panică, colegii l-au rugat pe Berling să înceteze să mai practice mecanisme de liniştire cum ar fi „să se îmbrăţişeze singur”. Întrucât Berling a continuat, ceilalţi angajaţi au părăsit încăperea.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Berling și-a cerut scuze pentru că a avut un atac de panică. Dar, potrivit procesului său, trei zile mai târziu a primit un e-mail de la companie, „în care îl informa că este concediat din cauza evenimentelor din săptămâna precedentă”.

Potrivit documentelor judiciare, Berling a primit despăgubiri de 450.000 de dolari dintre care „120.000 de dolari pierderi şi beneficii salariale; 30.000 de dolari – pierderi viitoare de salarii şi beneficii salariale; şi 300.000 de dolari pentru suferinţe psihologice, angoase, ruşine, umilinţă, ofense şi pierderea încrederii în sine”.

Julie Brazil, director executiv în cadrul Gravity Diagnostics, a spus că verdictul constituie un precedent periculos pentru angajaţi şi angajatori pentru că sugerează ideea potrivit căreia, cu excepţia violenţei fizice, la locul de muncă este permisă orice altă formă de violenţă.

El a precizat că compania va face recurs împotriva hotărârii judecătoreşti.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI