„Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Hunedoara, care se deplasa pe bicicletă pe podul respectiv, a căzut cu bicicleta de pe pod, de la o înălțime de aproximativ 9 metri”, a transmis IPJ Hunedoara.

O echipă a pompierilor militari din municipiul Hunedoara a intervenit de urgență pentru a-i acorda bărbatului primul ajutor.

După o primă evaluare a victimei, echipa de salvatori a apreciat că bărbatul ar putea avea traumatisme la coloana vertebrală şi fracturi, astfel că intervenţia la faţa locului s-a realizat cu o saltea specială.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical SMURD și transportat apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Hunedoara.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ISU Hunedoara

 
 

Urmărește-ne pe Google News