„În jurul orei 13.00 am fost solicitaţi, printr-un apel de urgenţă, să intervenim pentru a salva un bărbat, care se pare că a căzut de pe un versant din Cheile Turzii.

Au fost alertate o autospecială cu echipamente de salvări de la înălţimi, un echipaj SAJ, elicopterul SMURD de la Jibou şi serviciul salvamont din Cheile Turzii.

Se pare că bărbatul, în vârstă de circa 30 de ani, a căzut de la o înălţime între 20 – 30 m şi s-a oprit într-un punct intermediar de pe versantul drept, dinspre Mihai Viteazul spre Petreşti.

Echipajul Salvamont a ajuns la bărbat, i-a acordat primul ajutor şi l-a pregătit pentru a fi ridicat cu nacela elicopterului.

Echipajul elicopterului SMURD a reuşit să-l preia pe bărbat şi să-l aducă la un nivel mai uşor accesibil, unde se încearcă stabilizarea lui pentru a fi transportat la spital”, se arată într-o informare a ISU Cluj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, intervenţia a avut un grad ridicat de risc şi a fost, în cea mai mare parte, „meritul echipajului Salvamont şi al elicopterului SMURD”.

FOTO: IGSU/ISU Cluj

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News