Bărbatul este bănuit acum de săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
La data de 19 iulie, polițiști de la Secția 6 au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute au efectuat operațiuni de plată contactless, în valoare de aproximativ 800 de lei, la diverși comercianți din București, folosind cardul său bancar, pe care îl pierduse cu o zi înainte, conform sursei citate.
În urma investigațiilor efectuate au fost identificate magazinele în care au fost efectuate plăți neautorizate cu cardul victimei, ulterior fiind identificat și depistat bărbatul de 63 de ani, în sarcina căruia a fost reținută comiterea faptei reclamate, acesta fiind condus la sediul subunității pentru audieri. Cel în cauză, aflat în stare de reținere, urmează a fi prezentat magistraților, precizează DGPMB, citată de Agerpres.