Bărbatul, al
cărui nume nu a fost dat publicității, ar fi completat corect declarația legală,
cu numele, adresa și ora la care și-a părăsit casa din Lannion, Bretania.

Cu toate
acestea, ofițerii au constatat că, în loc să bifeze una dintre căsuțe, indicând
un motiv legitim pentru a ieși afară în timpul carantinei impuse în Franța –
acestea includ mersul la cumpărături, vizita la medic, călătoria la serviciu
sau exerciții fizice timp de până la o oră la o distanță maximă de 1 km –
bărbatul scrisese că se duce „să-i spargă fața unui tip”, o activitate
neacoperită de formular.

Daniel
Kerdraon, șeful poliției locale, a declarat că ofițerii săi l-au descoperit pe
tânărul de 39 de ani care se ascundea în spatele unei mașini vineri seara
târziu.

„Când a fost
întrebat ce face, el a explicat că așteaptă pe cineva căruia să-i spargă
fața… avea formularul scris cu numele său real și ora la care plecase de
acasă – 22.15 – dar i-am spus că motivul lui nu era valabil. Încerca să
îndeplinească litera legii, în felul său”, a declarat Kerdraon ziarelor locale.

Pe lângă
amenda de 135 de euro pentru că avea o scuză insuficientă pentru a fi afară în
public, bărbatul a mai primit încă o sancțiune de 150 de euro, pentru că a fost
descoperit beat într-un loc public. Ar mai putea primi încă o amendă, după ce
va trebui să răspundă la întrebările referitoare la cuțitul pe care polițiștii
l-au descoperit asupra lui.

Oricine își părăsește casa din orice motiv în timpul carantinării Franței trebuie să poarte un formular de autorizare emis de Ministerul de Interne. Așa cum s-ar putea aștepta din partea birocrației franceze, aceste declarații necesită numele persoanei, adresa, data și locul nașterii și trebuie să fie semnate, datate și temporizate precis.

Polițiștii
și jandarmii care au grijă ca restricțiile să fie respectate au dezvăluit în
ultimele luni câteva dintre motivele imaginare și artificiile pe care oamenii
le-au folosit pentru a ieși din casă.

În timpul
carantinei din primăvară, un bărbat le-a spus ofițerilor: „M-am săturat de
soția mea, trebuie să merg absolut să-mi văd amanta”, în timp ce un alt cuplu a
spus că au ieșit să culeagă narcise înainte ca florile să moară.

Deși sunt
permise vizitele la magazinele alimentare, acestea trebuie să fie pentru
achiziționarea de „comestibile esențiale”; poliția nu a considerat esențiale
trei lămâi, pe care cineva a spus că le folosește pentru un aperitiv. Un alt
bărbat oprit de ofițeri a spus că își vizitează bunica, al cărui nume nu și-l
poate aminti.

Un tânăr oprit pe scuterul său le-a spus polițiștilor că efectua o livrare medicală urgentă de sânge. Într-adevăr, cuvintele „sânge urgent” fuseseră scrise cu ruj roșu pe cutia scuterului. În interior, poliția a găsit canabis, cocaină și 800 de euro în numerar.

Urmărește-ne pe Google News