Martorii au filmat un bărbat, cocoţat pe o bicicletă, care demonta panoul cu ajutorul unui cleşte de sârmă şi al altui bărbat.
Înregistrarea video, care a făcut înconjurul reţelelor de socializare, îl arată apoi pe acesta fugind cu lucrarea.
Poliţia londoneză a declarat iniţial că nu a primit nicio sesizare cu privire la acest incident. Însă Consiliul municipal din Southwark, care este responsabil pentru semnalizarea din zonă, a declarat vineri seara că vrea panoul înapoi şi că a raportat incidentul la poliţie.
Asta după ce enigmaticul artist a postat o fotografie cu lucrarea sa pe contul de Instagram, mijlocul prin care îşi autentifică de obicei creaţiile.
Ulterior, poliţia a anunţat, sâmbătă seara, că un bărbat a fost arestat. „Acest incident face în prezent obiectul unei anchete”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze, fără a da alte detalii despre persoana arestată.
Acesta a invitat „orice persoană care ar putea avea informaţii despre acest incident sau despre locul unde se află panoul” să contacteze poliţia.
Mai multe lucrări ale lui Banksy au fost furate în trecut, inclusiv o uşă din sala de spectacole Bataclan din Paris, care aducea un omagiu victimelor atacurilor din 13 noiembrie.
Banksy este considerat unul dintre cei mai talentaţi maeştri ai stilului street-art, iar lucrările lui se vând la licitaţie cu preţuri considerabile.
FOTO: Profimedia
durban22 • 26.12.2023, 08:52
Sant curios, cui o fi intentionat sa le vanda ??.Poate la o licitatie ,de la o casa mare de licitari ??.