Pe rețelele de socializare au fost postate imagini care arată cum un bărbat căzut la pământ într-un magazin este lovit violent de un agent de pază, de mai multe ori, cu o lopată.

Apoi, un al doilea agent vine și îl ridică pe tânărul lovit, după care acestuia i se aplică mai multe lovituri, de către ambii agenți de pază, până ce se bărbatul se prăbușește, gemând și strigând: „Gata, șefu! Nu mai da, gata, te rog eu”.

Firma de pază: „Agenții noștri au fost amenințați chiar și cu moartea”

Reprezentanții firmei de pază SSG au declarat că este vorba despre „o grupare care operează în zona Militari, dar datorită reacției rapide nu au putut sustrage din magazinul în cauză”.

Totodată, în comunicatul remis Libertatea, se arată că, la intervenția echipajelor SSG, „unul părăsea magazinul cu marfa sustrasă, iar un altul era în interior” și „sustrăsese mai multe produse (8 role de cașcaval) pentru revânzare”.

Firma de pază SSG mai spune că „agenții noștri au fost amenințați chiar și cu moartea” și că li s-a transmis că „sunt așteptați afară de către alți indivizi pregătiți să intre să-i scape” pe cei care ar fi comis furtul.

Unul dintre suspecți a fost agresiv verbal, a adus injurii și amenințări, apoi a devenit violent și astfel a degenerat incidentul din filmarea făcută cu telefonul personal al unuia dintre agenții de intervenție.

Comunicat firmă de pază SSG:

La finalul comunicatului, firma de pază anunță că cercetarea disciplinară „s-a finalizat cu desfacerea contractelor de muncă, deoarece ne delimităm de astfel de practici cu violență, nu încurajăm comportament agresiv și cerem angajaților noștri limitarea la fișa postului și interzicem filmarea în magazine”.

Poliția: S-a întocmit un dosar penal

Reprezentanții Poliției Capitalei au explicat că „evenimentul a avut loc în luna ianuarie, într-un magazin din sectorul 6”.

Polițiștii Secției 22 „s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News