O vecină a alertat autoritățile, susținând că din apartamentul vecinului de la etajul 9 răzbătea un miros insuportabil, a notat curier.ro.

Când au ajuns la fața locului, pompierii și polițiștii au găsit acolo o notificare de la bancă trimisă de două luni.

Aceștia au realizat astfel că omul a decedat de mai mult de două luni.

Omul locuia singur, deși are doi băieţi, care locuiesc în oraş. Aceștia nu au luat legătura cu părintele lor, pe motiv că nu prea se înţelegeau cu acesta.

Cei doi nu şi-au sunat tatăl nici măcar de Paşte. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Laboratorul de Tanatologie din Câmpulung unde i s-a efectuat necropsia şi se va stabili cu exactitate cauza reală a decesului şi data exactă a acestuia.


Pentru diareea senatorului PSD de Suceava s-a înălțat un elicopter, pentru o femeie arsă în Timișoara pe mai mult de 50% din suprafața corpului s-a găsit doar o ambulanță care s-o ducă la Viena! Benzina și rovinieta au fost plătite de rude!

 
 

Urmărește-ne pe Google News