UPDATE: Criminalul din Măgurele a fost prins. El a stat câteva ore într-un imobil în care era și un copil mic. Pentru a evita o tragedie, oamenii legii n-au intrat după el. Până la urmă, însă, făptașul a fost prins.
UPDATE: Atacatorul s-a refugiat într-o locuință din Jilava. Poliția a încercuit casa, dar nu intră pentru a-l imobiliza pe criminal, care este înarmat, pentru că în locuință se află și un copil mic.
Criminalul a folosit o armă de calibrul 9mm. El l-a sunat pe bărbatul ucis și i-a spus să iasă până la poartă!
Când victima a venit, criminalul a tras din apropiere, nimerindu-l direct în cap cu două gloanțe.
Mobilul crimei a fost gelozia. Criminalul descoperise recent că fusese înșelat de soția lui cu cel pe care a decis să-l omoare noaptea trecută.
Femeia a fost luată de poliție ca să fie ferită de criminal
Femeia care i-a încăierat pe cei doi bărbați a fost luată încă de noaptea trecută de poliție. Oamenii legii s-au temut ca nu cumva criminalul să se gândească s-o împuște și pe ea.
Criminalul a fugit imediat după ce a comis crima. El e încă liber, dar polițiștii se pare că l-au localizat.
Oamenii legii sunt lângă casa unde se ascunde acesta, dar nu intervin deocamdată, fiindcă bărbatul este înarmat și există riscul fie să riposteze, fie să se sinucidă. Se încearcă, probabil, o negociere cu acesta.
Știrea inițială:
O femeie a auzit două împușcături și a sunat la 112, la ora 3.17, anunțând că un bărbat zace mort pe stradă.
La faţa locului s-au deplasat de îndată poliţiştii oraşului Măgurele, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, precum şi ambulanţa, care a constatat decesul persoanei prin împuşcare.
De asemenea, a fost anunţat Serviciul de Medicină Legală.
În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov.