Bărbatul a împlinit recent 73 de ani și, ca să-i facă o bucurie la aniversare, nepoții i-au scris „La mulți ani!” pe acel zid, a notat estnews.ro.
Ironia sorții a făcut ca tocmai acest zid să-i ia viața omului. Omul a lovit de mai multe ori, cu o bară din fier, baza unuia dintre pereții instabili, iar bucata de lut s-a desprins integral.
În cădere, aceasta l-a surprins în picioare și l-a strivit de peretele toaletei, înainte ca omul să se poată feri.
Fiul său l-a găsit și, disperat, a cerut ajutor la 112. Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii de la ambulanță au fost nevoiți să declare decesul.
„Serviciul de Ambulanță Vaslui a fost solicitat în localitatea Poienești Vale, pentru un bărbat de 73 de ani, care a suferit un accident nefericit.
În timp ce lucra la o casă, un zid s-a prăbușit peste el, provocându-i numeroase leziuni. Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu multiple mărci traumatice la nivelul capului, gâtului și toracelui.
S-au efectuat manevre de resuscitare timp de 60 minute, fără răspuns favorabil. A fost declarat decesul, iar cazul a fost preluat de poliție pentru continuarea investigațiilor”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3552d25e80c1fc39c0b353991454c5c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8b8afafb23010367cad6448ac0486876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1490398c6fa42ee90a80efc9faa0320a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbfa05f4442e764c468a73e019b07558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b1cd1fdb7d60df45c0c577f81a36186b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_17d797fc17f0b076874c5e98db37bfad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0a788cc478b066efa4acf853201ce748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4eb6cc0e7f1d194f4f5f4264d0c6913b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037c5fc184cdef4df2031e5f7f5138f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3a8ae6f8d7186f67da2c458f7e9c5b8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_4a6a7ce17f860a997ae9a2f104a08fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4f2a937e1fcfb86dfb431893f356fa0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0dba71f9fa4c80eca8f0a5d997fde6b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_94059a4d523a48b8164c07c9b5bc7a5f.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)