Un bărbat a încercat să introducă ilegal în China continentală peste 100 de șerpi vii pe care i-a înghesuit în pantaloni, au anunțat autoritățile vamale chineze, citate de The Guardian.
Bărbatul a fost oprit de ofițerii vamali în timp ce încerca să iasă din regiunea autonomă Hong Kong și să intre în orașul de frontieră chinez Shenzhen.
„La inspecție, ofițerii vamali au descoperit că buzunarele pantalonilor pe care pasagerul îi purta erau pline cu șase saci din pânză cu șnur și sigilate cu bandă adezivă”, au transmis autoritățile vamale chineze, într-un comunicat.
„Odată deschise, s-a descoperit că fiecare pungă conținea șerpi vii, de dimensiuni și culori diferite”, se mai indică în comunicat.
Într-un videoclip care însoțea comunicatul, doi agenți de frontieră au fost surprinși când se uitau în pungile din plastic pline cu șerpi roșii, roz și albi, care se zvârcoleau.
Ofițerii au confiscat 104 reptile, inclusiv șerpi de lapte și șerpi de porumb, dintre care multe erau specii neautohtone.
China este unul dintre cele mai mari centre de trafic de animale vii din lume, în ciuda eforturilor autorităților pentru combaterea comerțului ilicit. Legile țării privind biosecuritatea și controlul bolilor interzic oamenilor să introducă în țară specii neautohtone fără acordul autorităților.