Pe 12 decembrie 2021, un bărbat a intrat într-un supermarket din Blaj și s-a dus direct la raionul cu băuturi alcoolice, unde a început să bea.

„Bărbatul a pătruns în interiorul agentului comercial Kaufland deplasându-se la raionul cu băuturi alcoolice, iar de pe raft a sustras o sticlă de whisky de 0,2 litri și o sticlă de bere marca Neumarkt de 1 litru, pe care le-a desfăcut și le-a consumat în interiorul unității”, se arată în rechizitoriu.

Un angajat al societății de pază a precizat că a fost direcționat de dispecer către raionul unde se afla suspectul, pentru a-l opri din a mai consuma produse de pe raft.

Ajuns în dreptul lui, individul a fost însoțit la una dintre casele de marcat, solicitându-i-se să achite contravaloarea băuturilor alcoolice consumate până în acel moment.

A refuzat acest lucru, motiv pentru care s-a cerut intervenția organelor de politie, au arătat magistrații.

Deoarece prejudiciul cauzat, 17 lei, este foarte mic față de cât ar însemna continuarea procesului, magistrații au decis să închidă dosarul penal.

Decizia fost luată în data de 13 februarie 2024 și este definitivă.

Foto cu caracter ilustrativ

 
 

Urmărește-ne pe Google News