Echipele de căutare și salvare (PAK) și cele ale Agenției de Gestionare a Dezastrelor (AFAD) și ofițerii trupelor speciale ale poliției au folosit camerele termice pentru a ajunge la Hakan, care se afla sub dărâmături de 278 de ore.

Salvarea lui Yasinoğlu a fost primită cu aplauze, iar Fahrettin Koca, ministrul sănătății, a declarat că bărbatul este conștient. „Renaștem cu fiecare persoană salvată”, a scris demnitarul, pe Twitter.

Bărbatul a fost fost transferat la Spitalul Universitar Mustafa Kemal Atatürk.

Alte patru persoane au fost salvate, vineri, de sub dărâmături tot din Antakya.

Şansele găsirii altor supravieţuitori sunt de acum înainte destul de slabe în jurul epicentrului seismului, mai ales în nord, în regiuni muntoase cum ar fi Kahramanmaras, unde temperatura din termometre a coborât noaptea până la -15 grade Celsius.

Bilanțul cutremurelor se apropie de 44.000 de morți în Turcia și Siria. Autoritățile de la Ankara au anunțat că cel puțin 38.044 de persoane au murit în țară, în timp ce guvernul sirian și Națiunile Unite precizează că în Siria și-au pierdut viața peste 5.800 de oameni.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News