Salvamontiștii au fost alertați de trei bărbați, prieteni cu victima, care au solicitat ajutor, după ce au sesizat că aceasta nu mai revine la cabana panoramică din Lacul Roșu.

Şeful Serviciului de Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a precizat că tragedia s-a produs, probabil, pe fondul neatenție și al consumului de alcool.

„Un tânăr, de aproximativ 37 de ani, a căzut în gol, în zona Lacul Roşu şi a murit pe loc. Toată ziua a fost la ture (n.r. – montane) după care s-au dus la cabina panoramică, unde au consumat băuturi alcoolice şi a ieşit, la un moment dat din cabină, nu ştim de ce, şi nu s-a mai întors. Am fost alertaţi pe la 22.30 că nu mai revine, nu mai ajunge înapoi. Am mers cu două echipe din Gheorgheni şi, din păcate, l-am găsit căzut”, a declarat Fekete Örs.

„Nu ştim de ce a vrut să se ducă acolo, ce a vrut să facă, probabil pe fondul consumului de alcool şi al neatenţiei. A fost un caz foarte, foarte greu, pentru că a trebuit să îl tragem înapoi, nu am putut să îl lansăm în jos, a trebuit să îl urcăm şi a fost nevoie de zece salvatori montani să putem să îl scoatem de acolo. A căzut aproape 80 de metri”, a declarat Fekete Örs.

Şeful Serviciului de Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita a atras atenţia în legătură cu consumul de alcool pe munte, care poate duce la astfel de evenimente tragice.

FOTO: Salvamont România – Facebook

Urmărește-ne pe Google News