Autoritățile nu au reușit încă să stabilească identitatea bărbatului, transmite Agerpres.
“În cursul nopţii de 17 spre 18 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de tren, la ieşirea din staţia C.F. Ploieşti Sud spre Ploieşti Est, în zona kilometrului feroviar 62+400 metri. Echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, la faţa locului fiind găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55-60 de ani, care a fost declarat decedat de cadrele medicale. Cel mai probabil, bărbatul a vrut să traverseze calea ferată, când a fost surprins de tren”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
În cauză, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și au făcut cercetări pentru stabilirea identităţii bărbatului, precum şi a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro