Centrul Regional de Comunicații al Marelui Canion a anunțat că a primit sâmbătă, 9 septembrie, în jurul orei 14.00, un apel de urgență privind un excursionist aflat în dificultate pe traseul North Kaibab Trail. Bărbatul a devenit inconștient, iar trecătorii au încercat fără succes să-l resusciteze, au declarat oficialii Parcului Național Marele Canion.

Personalul parcului l-a identificat pe excursionistul care a murit sâmbătă ca fiind un bărbat pe nume Ranjith Varma din Manassas. Locul în care a decedat se află spre finalului itinerariului de la marginea sudică la marginea nordică a canionului, traseu care poate dura între 12 și 15 ore.

Nu este clar dacă moartea sa a fost cauzată de căldură. O investigație a fost efectuată de către Serviciul Parcului, alături de medicul legist din comitatul Coconino.

Temperatura maximă înregistrată sâmbătă în zona Parcului Național Grand Canion a fost de 30,5 grade Celsius.

La începutul acestui an, o femeie în vârstă de 36 de ani din statul american Indiana a murit, după ce a încercat să parcurgă pe jos drumul până la fluviul Colorado și înapoi într-o zi. Ea a fost găsită inconștientă pe 14 mai.

Oficialii parcului au precizat că temperaturile din timpul verii pe părțile expuse ale traseului pot atinge și 49 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News