Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au stabilit că, în jurul orei 17.30, un bărbat de 55 de ani, din localitatea Băneasa, care mergea către Tg. Bujor, a lovit cu partea din faţă a autovehiculului partea din spate a căruței, „nesemnalizată pe timp de noapte”, tractată de un cal.
În urma impactului, un bărbat de 27 ani, conducătorul atelajului, a murit, iar un adolescent de 15 ani, aflat în căruță, a fost rănit. Ambii erau domiciliaţi în satul Stoicani.
Minorul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Sfântul Ioan – Galaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, a transmis IPJ Galaţi.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil. Chiar dacă rezultatul testului alcoolscop a fost negativ, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În zona producerii accidentului rutier, traficul a fost restricționat pe timpul efectuării cercetării la fața locului.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Foto: Monitorul de Galați