Membrii echipajului de cabină au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute, dar în ciuda eforturilor depuse de personal, a fost declarat decesul bărbatului. O urgență în aer a fost declarată lângă aeroportul din Glasgow, marți, în jurul orei locale 18.40.
„Eram la aproximativ 40 de minute de aterizare și în minutul următor, tot echipajul de cabină a început să alerge spre locurile din spatele meu. Un bărbat fusese tras pe culoar și încercau să-i facă respirație gură la gură”, a declarat un pasager pentru Daily Record.
Cum bărbatul nu răspundea manevrelor de resuscitare, pilotul aeronavei Jet2, o companie britanică low-cost, a transmis că urmează o aterizare de urgență.
„Pilotul a venit să ne informeze că va trebui să facem o aterizare de urgență din cauza unui incident medical la bord. A trebuit să aterizăm cu toate luminile din cabină aprinse și a fost destul de înfricoșător. În timp ce se întâmpla asta, încă erau acolo jos, încercând să-l resusciteze pe bărbat. Oamenii plângeau și erau marcați de acest incident, a fost foarte trist”, a precizat același pasager.
După ce avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Glasgow, au intervenit paramedicii care au rămas în avion aproximativ o jumătate de oră înainte ca pasagerii să fie lăsați să coboare.
„Putem confirma că zborul LS110 de la Antalya la Glasgow a solicitat o aterizare prioritară marți seara, din cauza unui pasager care nu răspundea măsurilor de resuscitare de la bord. Din păcate, putem confirma că pasagerul a decedat. Gândurile noastre se îndreaptă către familia și prietenii săi în acest moment foarte dificil”, a transmis compania Jet2.
FOTO: EPA