Incidentul a avut loc în zona Tic Tac din municipiul Râmnicu Vâlcea și a fost surprins într-o filmare.

În imaginile publicate de Ziarul de Vâlcea se vede cum o tânără intră într-o mașină, pe locul pasagerului din dreapta. Spre maşină se îndreaptă și un bărbat, care nu apucă să urce pe locul şoferului, că este lovit din spate de un grup de trei bărbați.

Bărbatul lovit merge apoi la mașină și scoate un pistol.

După apariția imaginilor, polițiștii din Vâlcea au anunțat că au fost sesizați la ora 21.33 prin apel la 112 despre o altercaţie între mai multe persoane pe o stradă din oraș.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi fost agresat fizic de alte 3 persoane, moment în care acesta ar fi folosit o armă neletală, provocându-le astfel leziuni, care au necesitat îngrijiri medicale. Cele 4 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, în vederea audierii”, au anunțat oficialii Poliţiei Judeţene Vâlcea.

Potrivit jurnaliștilor locali, bărbatul a fost agresat după ce i-a luat apărarea fiicei sale, care fusese hărţuită verbal de grupul de bărbați.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News