Este vorba de Cristian Focșan, de 43 de ani, fost sportiv de performanță, nefumător. Credea că are toate șansele să treacă ușor prin boală, mai ales că s-a testat doar pentru că avea febră ușoară.
Trei zile mai târziu, după două nopți crunte și dureri insuportabile răspândite în tot corpul, a decis să meargă totuși la spital. Analizele făcute la internare erau alarmante, așa că medicii l-au trecut pe supliment de oxigen.
Recunoaște acum că a greșit că nu a mers de la început la spital și spune că experiența i-a schimbat întreaga viață.
Pacientul e încă internat în Secția COVID a Spitalului de Urgență din Târgoviște, unde a acceptat să își spună povestea.
El spune că, în urmă cu două săptămâni, au început stările febrile, a sunat la DSP, de unde a fost îndrumat să ajungă la un spital, însă a refuzat, pentru că se simțea bine.
“În urmă cu două săptămâni m-am simțit rău, aveam febră, frisoane. Chiar joi m-a sunat DSP să îmi spună că testul este pozitiv și îmi recomandă să mă internez. Dar eu le-am spus că vreau să stau acasă, că mă simt bine.
La acel moment lucrurile nu erau chiar așa rele, nu mai aveam febră puternică și nici tuse puternică. A treia zi, deci sâmbătă seara, a început să îmi fie rău, foarte rău, dureri de burtă, tuse puternică, la întoarcere chiar să alunec, să pic”, spune pacientul din Târgoviște.
El a luat decizia să meargă la spital abia după ce durerile au ajuns să fie insuportabile, iar în momentul internării, analizele nu arătau deloc bine.
“A doua noapte, același lucru. Luni am avut episoade puternice de tuse, practic, nu puteam să mai stau pe scaun datorită durerilor de burtă, am decis să merg la spital, deși inițial refuzasem internarea.
Am venit la spital, analizele nu erau ok, plămânii erau infiltrați, lucrurile stăteau destul de rău. Seara amețeam, eram confuz, mă țineam de pereți să ajung pe patul spitalului.
De două zile mă simt mai bine, chiar mi-a zis medicul că am analize acceptabile”, a mai spus pacientul.
“Acest virus afectează pe oricine, indiferent de vârstă. Câteva saloane mai încolo sunt doi tineri de 25 de ani care abia se țin pe picioare și sunt persoane de 60 de ani care prezintă o stare generală mai bună. Ne afectează în mod diferit, dar e important să fim sub supravegherea medicilor”, conchide Cristian Focșan.